25 August 2012

Cu metalele la ţară – sataniştii de pe uliţă

Am intrat la BogDan să văd ce a mai scris pe blog. “Răsfoiesc” eu pe acolo, apoi îmi sare în ochi minunăţia. Citesc ce a scris el, râd cu lacrimi la comentarii (Hot Bubulina FTW!), apoi mă roade curiozitatea să citesc şi articolul de la care a pornit totul. Ajung pe un blog şi… începe spectacolul.

Să o iau cu începutul:

Un nene, acum student la Teologie, a fost foarte credincios în copilărie şi se ducea la Biserică, aşa cum îl îndemnase îngerul păzitor. Când s-a făcut el mai mărişor, s-a luat prin liceu cu roacărerile astea, care sunt de fapt lucrătura diavolului. Aşa a început el să fumeze, să bea, să se drogheze şi să umble noaptea prin cimitire, unde scuipa mormintele. Pentru că, nu-i aşa, tre’ să faci asta dacă eşti roacăr adevărat. (Sunt ironică, în caz că se prind toţi. Mulţam.) La un moment dat, nenea ăsta l-a redescoperit pe Dumnezeu şi şi-a salvat sufletul, iar acum propovăduieşte tuturor părinţilor cum să-şi apere copiii de Necuratul ce-i amăgeşte prin cântecele rock.

Acum o mică analiză pe text, aşa cum îmi place mie să fac:

“ne mărturiseşte despre cum şi-a vătămat sufletul în perioada în care a fost rocker, căci, aşa cum spune Sfânta Scriptură, „diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5:8).” – se pare că şi Sfânta Scriptură e de acord că Satana se manifestă prin muzica rock. Ciudat, tot textele sfinte pe care ni le bagă în faţă fanaticii afirmă în Vechiul Testament că Dumnezeu era de acord cu relaţiile sexuale cu servitoarele, în faţa soţiei. Hm…

“obişnuiam să bem, apoi să fumăm şi să consumăm ocazional stupefiante. Noaptea mergeam prin cimitire, călcam peste morminte, scuipam pe cruci.” – şi el atribuie această deja existentă prejudecată tuturor celor ce ascultă rock.

“Când eşti rocker, aderi la o minoritate, una cu mult tupeu. Tot timpul are ceva de spus, tot timpul „ţipă” în societate, tot timpul vrea să iasă în evidenţă.” – ciudat. Eu nu am văzut rockeri în RATB care să asculte muzica preferată la maximum pe telefon, fără căşti. Nu i-am văzut făcând figuri prin trafic, în timp ce urlă “păpuşa, nu vrei să…?”, etalându-şi nesimţirea. Şi dacă rockerii sunt cei agresivi, care “atacă” societatea, de ce mi s-a adresat unul pe tren cu: “Mă mir că aveţi faţa întreagă, că pe voi ăştia rockerii nu vă iubeşte la Bucureşti şi vă bate pe unde apucă.”?

“Tu, ca membru al acestei minorităţi, pentru a nu fi exclus, începi să-ţi însuşeşti toate atributele negative ale ei – în cazul rockerilor, să-ţi laşi plete, să-ţi pui cercei, să porţi numai haine negre, să ai tricouri cu formaţiile tale preferate, uneori să consumi droguri, să te apuci de băut ş.a.m.d.” – fratele meu a avut şi plete, dar nu a început brusc să-şi spună rugăciunile către Belzebut. Eu port majoritar haine negre, dar pentru că aşa îmi plac, iar tricourile cu trupe le port pentru că… Hai, că puteţi! Bravo! Pentru că-mi plac trupele, nu pentru că le folosesc când mă duc noaptea în cimitire să dansez peste morminte. Iar de băut beau din când în când tot pentru că îmi place, nu pentru că altfel m-ar exclude cineva. Da’ chiar, aţi încălcat vreunul regulile de mai sus şi a venit vreun şef suprem al rockerilor să vă zică “Dudă, te excludem?”.

“Aici mi-am făcut noi prieteni, cărora le plăcea foarte mult alcoolul, numai că ei cântau în strană la biserică. ” – mbun. Deci când asculţi rock şi bei, eşti satanist, dar când bei şi cânţi la biserică, eşti ok.

“Chiar dacă eu îmi căutam părintele cu un duh de mândrie („Eu sunt rocker. Cine-a mai văzut un rocker la biserică? Ce părinte a mai spovedit un rocker?”)” – a mai spovedit părintele din satul meu. Care, culmea, nu are nici o problemă cu muzica pe care o ascult. Şi a mai şi renovat biserica din banii lui, după ce i s-au furat primele materiale aduse de către credincioşii din sat. Non-rockeri, bineînţeles.

“- Domnul a rânduit să mi se strice calculatorul. Pe hard-disk aveam toate piesele pe care odată le iubeam foarte mult. Şi astfel nu le-am mai ascultat, iar cu foştii mei prieteni rockeri nu m-am mai întâlnit, pentru că o parte dintre ei au mers la facultate.” – Nici nu mai e nevoie să adaug altceva.

“Într-adevăr, văd mulţi tineri rockeri; îi recunosc după îmbrăcăminte. Mi-e milă pentru starea sufletească în care se află şi zic o rugăciune scurtă, rugându-L pe bunul Dumnezeu să-i întoarcă.” – mulţumesc, nenea, pentru rugăciuni, dar ştii că mă simt perfect în regulă aşa, ba chiar am senzaţia că nu e mai stricată relaţia mea cu Dumnezeu decât a altora. Sau decât cea a voastră, cei care lăsaţi pe blog o rugăciune către sfântul cuvios Corneliu Zelea Codreanu. Nu judec mai bine decât ochiul istoricilor, dar oricine ucide în numele unei credinţe ce propovăduieşte de fapt iubirea aproapelui, nu se poate numi sfânt.

“De aceea, îndrăznesc să adresez un cuvânt şi părinţilor. Dacă îi văd şi îi simt pe copii că se apropie de muzica rock, să încerce să-i îndepărteze. Şi nu este greu de observat acest lucru, pentru că mai toţi rockerii poartă părul lung.” – deja domnul devine un exemplu de imbecilitate. Aşadar, înţelegem că orice părinte îşi lasă copilul cu părul lung şi să asculte rock, îl condamnă la o veşnicie în Iad. Şi e musai să-i îndepărteze de ispite. Dar e perfect în regulă să-i lase să asculte muzică pop despre sex, maşini, îmbogăţire sau manele agramate.

“Am avut şi încă mai am ispite cu demonii. În general noaptea, după ce adorm, îmi spun tot felul de lucruri. Ţipă, urlă, iar alteori cu voci dulci mă roagă frumos să nu mai spun rugăciunea minţii, să nu mai merg la biserică. Îmi ziceau că era foarte bine cu foştii mei prieteni la bar sau pe terasă. Uneori ţipau aşa de tare, încât mă trezeau din somn şi mă speriam foarte tare. La început aveam aceste ispite aproape zilnic, apoi s-au rărit.” – sunt contra ideii de psihanaliză şi psihiatrie aşa cum este ea aplicată adesea, dar vocile alea… nu-mi sună a bine.

Şi eu ascult rock. La fel fratele meu de 18 ani, şi mama, care a împlinit 45 în iulie. Cu toate astea nu suntem satanişti. Urăsc să ni se pună eticheta de satanişti. Am fost întrebată cum de nu sunt bătută pentru că ascult rock, mi s-a aruncat apă sfinţită în cap, s-au închinat băbuţele care apoi m-au scuipat creştineşte doar pentru că aveam tricou cu Disturbed. Cu toate astea, mormintele din satul meu sunt în regulă. Şi preotul nu încearcă să mă dezveţe. Mult mai periculoşi sunteţi voi, dragilor, cei care în numele unei credinţe sunteţi gata să linşaţi. Unde e atunci Dumnezeul vostru, cel care vă spune să iubiţi? Sau îi utilizaţi cele două faţete din textele sfinte după cum vă convine vouă?

PS: alte două minuni de pe acel blog: băutorii de Coca-Cola şi utilizatorii de Mozilla Firefox sunt tot satanişti.

Tags: , ,

Postat pe 25 August 2012 de Andreea Laciu in categoria Cotidiene, Critice

8 opinii despre “Cu metalele la ţară – sataniştii de pe uliţă

  1. necenzurat

    meh, cam cretin baiețașu, sunt rocker, nu m-am dus la cimitir decat sa imi vizitez tatăl, o data, nu le vad asa de interesante, imi place sa beau, ma relaxeaza, destinde si alte chestii, fumez de placere si relaxare, fac ce vreau CA VREAU nu ca imi zice un prieten imaginar ce si cum, cred ca dupa moarte nu ma duc nicaieri, singura religie care mi se pare cea mai logica este BUDISMUL. Nu o sa ma duc sa omor pe cineva pentru religia mea (vezi George Carlin), nu imi este frica de necunoscut (adica moarte). sa incheiem cu vorbele primului om in spatiu care a zis:
    I don’t see any god up here – Yuri Gagarin

    Reply
    1. Andreea Laciu

      Nici nu văd ce aş putea adăuga la ce ai spus tu. 🙂 Poate doar că e de plâns faptul că există încă oameni ce sunt gata să te linşeze pe stradă, din cauză că nu gândeşti la fel ca ei, dacă ar avea ocazia legală. Şi vor exista în continuare. Iar dacă voi fi considerată satanistă, atunci le spun ce i-am trasmis unei băbuţe în 85, când m-a certat pentru că ascultam Rammstein în căşti: vă rezerv nişte cazane lângă al meu. 😀

      Reply
  2. brontozaurel

    Dupa cum am spus si la BogDan, daca ala e rocker, eu nu vreau sa mai fiu…

    Nu fumez, nu ma imbat, nici macar nu beau cine stie ce alcool. Anul asta am baut de 3 ori: la ziua de nume a lui tati, la ziua lui de nastere si la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Amuzant, n-am baut niciodata cand eram cu alti rockeri. Nu vandalizez morminte, nu vandalizez nimic de fapt.

    Si tupeul nu e calitatea mea numarul unu.

    Acum 4 ani m-am ales cu aripa rupta si picioarele sfasiate din cauza ca niste destepti s-au gandit sa ma imbranceasca peste un gard cu tepi doar din cauza tricoului pe care il purtam. In schimb, m-am dus la Slayer in tricou cu Aristocats si nimeni n-a avut o problema cu asta. Am fost la Maiden in tricou cu Taz si la destule concerte (Scorpions, Alice Cooper, Amorphis, Amon Amarth, Hammerfall, Fates Warning, Primal Fear) in tricou cu Jerry (da, ala din Tom si Jerry). Si acum la OST in ultima zi am fost cu tricou cu Bugs Bunny. Si nimeni n-a comentat nimic de rau. Am constatat doar si ca altor rockeri le place Jerry. Ah, si poate merita mentionat si faptul ca Axl Rose a purtat si un tricou cu Mickey Mouse la Rock the City 😛

    Am tricouri negre cu trupele pe care le ascult. Insa nu sunt chiar asa multe, de vreo patru ani si jumatate nu am mai cumparat decat de la concerte, de la standul trupei, dupa logica “daca tot dau bani pe ele, macar sa nu se duca intr-o directie care probabil n-are nici o legatura cu trupa”. La ARTmania aveau o groaza de tricouri cu diverse trupe, am gasit si tricou cu Insomnium, care imi plac la nebunie. Insa nu l-am luat pentru ca n-am vrut sa dau 65 de lei pe ceva ce nu mi-a parut original. Desi in ultima vreme colectia s-a imbogatit semnificativ, sunt tot mult, mult mai putine decat tricourile cu personaje din desene animate. Si ambele soiuri de tricouri le-am cumparat din acelasi motiv: pentru ca imi plac muzicile si desenele animate clasice.

    In legatura cu parul lung, eu as avea cateva intrebari. Fetele trebuie si ele sa fie tunse ca sa nu devina rockerite? Sunt atatia preoti cu parul lung, aia sunt rockeri? Din tot felul de picturi, eu am inteles ca acum niste secole era un fel de moda ca toti sa aiba parul lung – asta inseamna ca se asculta rock si pe atunci?

    Reply
    1. Andreea Laciu

      Încep prin a-i transmite sănătate tatălui tău. 🙂 Cât despre vandalizat, nici eu nu am făcut asta. Ba am suferit de câteva ori din cauza altor cretini ce aveau prea mult testosteron la bord şi se credeau supermani. Cât despre tupeu, mi se spune că ar trebui să am mai mult. Îmi pare rău de ce ţi s-a întâmplat. La mine cea mai serioasă fază a fost când mergeam de la Intercontinental spre Romană, alături de câţiva amici, iar un grup de 5 indivizi s-a luat după noi, alergându-ne ca să ne bată. Nimeni nu a intervenit, deşi unul dintre ei furase şi o bucată de lemn de la nişte muncitori. Au urlat după noi că ne dau foc pentru că suntem satanişti şi că ne-ar strânge într-un loc să ne omoare pe toţi. Doar unul dintre băieţi avea un tricou cu o trupă. Eu am doar 2, fratele are 4. Cât despre tricourile tale cu desene, mi se pare foooarte fain. 😀

      La faza cu “să recunoască părinţii copii pe cale să devină satanişti după părul lung”, nu am reuşit nici eu să găsesc o logică. Probabil că ei ar interzice sau ar arde pe rug şi Monalisa, pe motiv că era satanistă. Deh, avea plete. 😉

      Reply
    1. Andreea Laciu

      Neah, n-are cum că ar trebui să vrea să se sinucidă. Şi Doamne-Doamne nu primeşte sinucigaşii. Totuşi, sunt fericită pentru că mama s-a luat după mine şi ascultă aceeaşi muzică, în loc să meargă după exorcist. 🙂

      Reply
  3. Marius Dumitrescu

    După ce am văzut filmulețul ăla cu sticla de Coca Cola mi-am dat seama că am avut parte de un miracol! Eu nu beau Coca Cola! Beau Pepsi…

    Acum serios vorbind, dacă ne-am bate capul toți cu paranoicii ăștia…

    Reply
  4. Apocalypso

    Fiecare om arse experiențele lui…vorbesc din prismă unuia care e la teologie la Iași …..is fan insomnium….Poate chiar obsedat…..Acum fiecare sta și judeca potrivit concepției cu care s a născut…rocker ul judeca pe credincioși ca s încuiați la minte iar credincioșiI îi judeca pe rockeri ca is satanisti…..eu spun ca în sine muzica nu e rea…..Poate mesajul…dar oricum și noi ar trebui sa cunoaștem ambele puncte de vedere când criticam….. biserica oarecum se eschivează la problemele tinerilor….nu prea înțeleg generațiile noi și mentalitățile sunt învechite….. oamenii dau în alții cu cuvintele…pana la urma și unii creștini is mai păgâni decât mulți…..dar ce sa faci…..Hristos a zis care e fără de păcat sa arunce primul cu piatra….iar ăsta e valabila pt întreaga omenire

    hail insomnium

    Reply

Scrie o opinie

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*