20 January 2013

Pentru că uneori e nevoie de atât de puţin

Un sms, un autobuz întârziat, un apel, o stradă greşită, ocol prin Centrul Vechi, frig, oameni, căldură, gheaţă, zgomot, râsete, pub plin, mers pe jos, ajuns în club, brăţară, garderobă, bere, bere, tequila, bere, râsete, prosteli, tentativă de dans, melodii pe care altfel nu le-aş fi suportat, scaun, fum, Limp Bizkit, manea remixată, facepalm, râsete, geacă, fes, frig, căldură,

Citeşte mai departe…

16 January 2013

Ancestralul "trebuie"

Întâmplarea a făcut ca astăzi, fix când am revenit la taste pe blog, să citesc câteva articole din care mi-a rămas ceva lipit pe retină şi care mi-a provocat prea multe mâncărimi în palmă ca să nu îmi aştern şi aici oful. BogDan a scris un răspuns la un alt articol în care erau prezentate câteva motive pentru care o femeie TREBUIE să aibă copii. Mai târziu am dat de un alt text. Unul dintre punctele menţionate de autoare ne explică obligativitatea deţinerii unor hârtii prin care se atestă posesia asupra unor pereţi după depăşirea vârstei de 30 de ani, altfel nu prea eşti eligibil ca “Făt-Frumos”, cel puţin în opinia ei.

Zilele trecute mergeam spre Gara Obor cu 85. Lângă mine stăteau 3 navetişti, paznici de “meserie”. Unul dintre ei începe să povestească cum a crescut fiul lui, dar că tot îi mai dă părinteşte câte o palmă după ceafă pentru că aşa “trebuie”, iar pe soţie o trimite în bucătărie dacă îndrăzneşte să comenteze atunci când el alege programul TV, tot pentru că… (aţi ghicit!) aşa “trebuie”!

Citeşte mai departe…

14 November 2012

Ce faci când virgula devine punct

Nu sunt prima care trece prin asta. Nici ultima. Nu urmează să mă plâng precum o fetiţă, fiindcă am încercat să aplic întotdeauna sintagma “Zoe, fii bărbată”. Dar se întâmplă. Şi primesc o lovitură neaşteptată. Şi mai ales urâtă. Şi scriu aici pentru că nu mai pot scrijeli doar în gând. Când lucrurile se termină urât, te râcâie mai tare. Înfigi unghiile în palme, strângi din dinţi, suni un prieten cu care ieşi să bei câteva beri în toiul nopţii pentru că te sufocă cei patru pereţi. Dar nu-i uşor. Şi na… doare. Îi promiţi prietenei ce îţi este alături că nu-i vei mai pomeni numele, dar în gând îl repeţi. E inevitabil. Şi ai face multe, dar rămâi la a sta şi a refuza să procesezi informaţia. Durează până ţi se scurg senzaţiile din corp şi din minte. Până devin ceva vag.

Citeşte mai departe…

26 May 2012

Dragă tu

Facebook îmi recomandă să te adaug în lista “Close friends”. Twitter se încăpăţânează să-mi arate discuţiile cu alţii. Te văd pe mess, dar de fiecare dată degetele alunecă neputincioase şi mângâie în van tastatura. Scrutez căsuţa albă, încercând să găsesc cuvintele potrivite, scrise cu o cerneală invizibilă, în 0 şi 1. Degeaba.

Citeşte mai departe…

Categorie: D'ale mele | SCRIE O OPINIE
26 May 2012

Realitatea nu este 2.0

Ci este cea de acasă. Realitatea este atunci când fugi acasă după o noapte albă pentru că un părinte este bolnav. Sau atunci când îmbrăţişezi un prieten ce ţi-a fost alături când ai plâns de nervi şi neputinţă. Ori când îţi priveşti fratele mai mic şi realizezi că te face să te simţi mândră de el. Realitatea este când te sună tata doar ca să îţi spună “te iubesc”. Atunci când cineva este lângă tine şi te ajută să mergi dacă şchiopătezi sau zâmbeşte alături de tine, preluându-ţi strălucirea din ochi.

Trăieşti realitatea atunci când plângi de bucurie la telefon pentru că el, prietenul tău drag, te-a anunţat că mergeţi împreună la concertul mult dorit. Tot ea te izbeşte şi atunci când stai la 3 dimineaţa pe balcon şi îţi înfigi unghiile în palmă pentru că nu mai poţi fi tu mereu cea puternică.

Citeşte mai departe…