23 March 2012

Mici lecţii de pe planeta Arret

Xander era unul dintre copii născuţi în micul sătuc Babylon, pe planeta Arret. A avut o copilărie normală, alături de ceilalţi. Părinţii lui i-au oferit cât au putut, dar l-au avertizat că viaţa ca adult este una dificilă şi că pentru a se putea descurca va trebui să facă şi lucruri mai puţin plăcute. El şi-a jurat că nu va face aşa şi că el va rămâne mereu la fel, fără să-l ucidă pe micul Xander ce sălăşluia pe atunci nestingherit prin cotloanele sufletului lui.

El avea şi un prieten foarte bun pe nume Kyle. Familia acestuia era una frumoasă, fără multe posibilităţi, dar care avea ceva mai important: se iubeau foarte mult şi se ajutau reciproc, indiferent de situaţie. Ar fi făcut orice pentru prietenul său. Răsăritul celor doi sori îi prindea stând de vorbă şi plănuindu-şi vieţile ca adulţi. Părinţii îi spuneau de fiecare dată să fie bun, să încerce să schimbe lumea în bine fie şi prin cel mai mărunt gest. Un zâmbet era cea mai bună recompensă şi ideea că poate face asta îl făcea să se simtă împlinit.

Citeşte mai departe…

10 March 2012

Dumnezeul popimii BOR nu va fi niciodată Dumnezeul meu

În fiecare zi aflu câte o ştire nouă despre un preot filmat în timp ce făcea sex anal cu un credincios sau despre un călugăr acuzat de pedofilie. Cazul Tanacu a dispărut în neant până ce am aflat că acel criminal a fost eliberat. Probabil nu mai era pericol public. El şi mulţi alţii. Unele feţe bisericeşti fac bairam cu manele şi bani aruncaţi fără număr.

Mă plimb pe lângă Armenească şi privesc maşinile deloc modeste în care se urcă preaipocriţii după ce leapădă veştmintele cusute cu fir de aur. În urmă cu 3 ani, cu ocazia primului Crăciun petrecut în capitală, priveam cu stupoare cum două călugăriţe îşi cumpărau shaworma cu de toate în post şi plecau apoi într-o decapotabilă neagră. Unul dintre profesorii de religie din liceu ne-a jurat că nu-l vom vedea vreodată bând, fumând şi intrând într-o bodegă. La pauza mare am dat peste el în pub, fuma cu spor şi ţinea o bere în mână.

Citeşte mai departe…

6 March 2012

Când raţiunea doarme Somnulescu cel de moarte

Citesc ieri despre cum un client a fost bătut de un taximetrist de la Speed Taxi, iar dispeceratul i-a închis telefonul în nas. Scrie apoi BogDan despre subiect. El primeşte un “articol-replică” de la Somnulescu. Urmează un schimb de replici, citesc la BogDan şi intru să văd şi eu motivul “disputei”. Dau de un articol în care autorul face o glumă pe seama victimei, pe principiul “avea bani, dă-l dreacu’, a meritat-o”, iar la finalul articolului îl critică pe cel agresat pentru că nu a plecat pur şi simplu şi a trebuit el să facă pe justiţiarul. Se pare că, mai nou, dacă suni la dispecerat să-l denunţi pe şofer, de altfel un lucru necesar într-o ţară civilizată, eşti considerat justiţiar. Ia uite ce s-a găsit şi ăsta să vorbească. Că deh, la noi e sistem de turmă cu oiţe placide.

Citeşte mai departe…

5 March 2012

Speed Taxi e o mizerie, dar nici cu unele dispecerate nu mi-e ruşine

Intru şi eu pe twitter azi şi dau de ştirea asta. Pe scurt, un şofer de la Speed Taxi a bătut un client care suna la dispecerat să raporteze faptul că şoferul a cerut un preţ cu mult peste cel real. Când reuşit să sune după ce a fost atacat, dispecera i-a spus că “îi pare rău” şi a închis. Când eu am scris pe 27 februarie despre cum am fost alergată şi înjurată de un şofer, doar pentru că am refuzat politicos când acesta mi-a cerut 30 de lei, deşi cursa făcea 9 lei, unora li s-a părut chiar amuzantă situaţia. Comportamentul şoferului din cazul de mai sus? Absolut mizerabil. Greşeala companiei? Cum să sune un client să raporteze că a fost bătut şi să i se închidă telefonul în nas?!

Citeşte mai departe…

29 February 2012

Eminescu nu-i Salam – tablou cultură moartă

Mă urc aseară în 123. Era un pic trecut de ora 10. Îmi ocup un loc în spatele autobuzului şi îmi plimb privirea între geam şi oamenii din faţa mea. Priviri în gol, o bătrânică cocoşată, împovărată de traista prea mare, un bătrân vorbăreţ, un tânăr priveşte atent la ecranul unui smartphone, o femeie a aţipit lângă mine.

La prima staţie se urcă un cuplu. Ea poartă nişte colanţi negri, lucioşi, o helancă albă şi o vestuţă, imitaţie de blană. În picioare are o pereche de UGG. El e îmbrăcat într-un trening albastru şi are o pereche de adidaşi. Se aşează în faţa mea, începând să se sărute cu pasiune. La cealaltă staţie se urcă o doamnă, parfumată exagerat, cu o haină de blană până în pâmânt şi două traiste de rafie în mână. Domnişoarei îi sună telefonul. “Da, fată! Ah, păi să vezi, fată, io am vorbit cu el şi i-am spus şi lu’ Roxana. Da, fată. Ştiu că i-a zis şi lu’ prietenu’ lu’ Roxana. Io i-am zis să-i zică lu’ mă-sa, da’ nu a vrut. Ce să-i fac… Bine, fată. Hai că ne auzim. Te pup!”

Citeşte mai departe…