30 May 2012

Când Dumnezeu îşi face partid politic

Sfântul Petru este numit şef de campanie. El este atât consilier al divinităţii, cât şi organizator al planului de campanie. Sfântul Gheorghe se ocupă cu dezgroparea secretelor murdare din trecutul adversarilor politici. Pentru că nu se poate arăta muritorilor, el îşi trimite platforma electorală prin lume cu ajutorul lui Moise. Arhanghelii îi asigură paza împotriva băgăcioşilor din presă. Se gândeşte totuşi să facă o excepţie pentru băieţii de la Trinitas TV. Sunt băieţi simpatici de-ai lui, ştiu cum să-l facă plăcut în faţa electoratului.

Citeşte mai departe…

26 May 2012

Realitatea nu este 2.0

Ci este cea de acasă. Realitatea este atunci când fugi acasă după o noapte albă pentru că un părinte este bolnav. Sau atunci când îmbrăţişezi un prieten ce ţi-a fost alături când ai plâns de nervi şi neputinţă. Ori când îţi priveşti fratele mai mic şi realizezi că te face să te simţi mândră de el. Realitatea este când te sună tata doar ca să îţi spună “te iubesc”. Atunci când cineva este lângă tine şi te ajută să mergi dacă şchiopătezi sau zâmbeşte alături de tine, preluându-ţi strălucirea din ochi.

Trăieşti realitatea atunci când plângi de bucurie la telefon pentru că el, prietenul tău drag, te-a anunţat că mergeţi împreună la concertul mult dorit. Tot ea te izbeşte şi atunci când stai la 3 dimineaţa pe balcon şi îţi înfigi unghiile în palmă pentru că nu mai poţi fi tu mereu cea puternică.

Citeşte mai departe…

31 March 2012

Pioasa sămânţară

Săptămâna trecută m-am trezit la ora 9, după doar 4 ore de somn, pentru că avea nevoie colega de cameră de puţin ajutor cu bagajele. Trezit, pregătit, dus – autobuz, metrou, metrou – apoi în staţie la 135, la Calea Dudeşti. După aproape 10 minute de aşteptare apare o tanti la o vârstă respectabilă. Dar, după cum am mai spus-o, nu degeaba acord respectul în funcţie de comportament, nu după criteriul vârstei. Fiind obosită şi fără chef de ceartă, priveam brambura-n zare, după minunatul autobuz.

S-a declanşat însă dezastrul. Aud în spate: cranţ, ptiu, cranţ cranţ, ptiu ptiu. (Ohhhh, nuuuu, arghhhh!!!) “Doamna” halea seminţe la modul birjăresc şi scuipa fericită cojile pe jos la 2 metri de coşul de gunoi. Aştept, aştept, aştept… Cranţ ptiu, cranţ ptiu. Tot ce doream era să ajung acasă, dar strângeam pumnul deja şi scrâşneam din dinţi. Nu am mai rezistat şi i-am atras atenţia că are coşul la doar câţiva paşi distanţă. TUNETE ŞI FULGERE! După o discuţie în care s-au utilizat desigur doar termeni academici, a venit şi autobuzul. Se urcă madama, eu în spatele ei. Mă priveşte urât, eu îi zâmbesc. E cea mai bună metodă când încearcă cineva să te supere prin oraş.

Citeşte mai departe…

28 March 2012

Conu’ Let’s Do It, Romania faţă cu reacţiunea românilor

Bănuiesc că ştiţi cu toţi despre proiectul Let’s Do It, fie că aţi aflat de la televizor sau aţi citit pe internet. Cât mai mulţi voluntari se strâng pentru a aduna gunoaiele patriei. Primesc ajutor din partea unor sponsori şi, din câte ştiu, din partea autorităţilor locale. Mă rog, acolo unde mai există o urmă de logică şi decenţă într-un sistem în care este vorba doar de “care pe care şi toţi pe spinarea noastră”. Iniţiativa mi se pare una bună la bază, ca idee. În fond, mereu am spus că deşi ne ducem oricum dracului, măcar putem face ceva să amânăm momentul.

Dar… ce ne facem atunci când, precum conu’ Leonida proiectul LDIR se întâlneşte cu reacţiunea, în cazul de faţă ea fiind reprezentată de mentalitatea românului? Cum putem lupta cu ideile fixe ale celor care consideră că este în regulă să aruncăm gunoaie peste tot pentru că vin “proştii” şi le strâng în urma lor? Sau cu Dorel care consideră că este perfect în regulă să facă grătar unde vrea muşchiul lui? Sau cu cel care aruncă chiştoace şi coji de seminţe la 1 metru distanţă de coşul de gunoi? Eh, aşa-i că treaba nu deloc simplă?

Citeşte mai departe…

26 March 2012

Dimineţi pe şine

Stau pe peronul gării. În câmp. Gara a fost vândută, iar acum plânge în spatele unui gard înalt de 2 m. Apare şi trenul cu 15 minute întârziere. (E bine, se putea să întârzie şi mai mult de atât.) Mă îndrept spre uşa unuia dintre cele 3 vagoane. Le-au redus numărul, au tăiat în fier viu, dar oamenii sunt aceeaşi şi la fel de mulţi. (Măcar să prind loc la uşă şi să-mi pot strecura cumva bagajele sub gratii.)

Bună, ce faci, mă? (Chiar trebuia să mă întâlnesc tocmai cu el?) Bine, uite mă duc la Bucureşti. Păi aşa devreme? Nu mai stai şi tu pe acasă? Nu. Ce faci pe telefon? Mă joc table. Hai la seminţeeee, băieţii, hai la bastoaneeee. Dă-mi şi mie să mă joc. Bine, dar ai grijă că nu am multă baterie. Şosete la un leu, chiloţi, şoseteee. N-avem, mamaie, loc. E ocupate toate. Pardon, mă scuzaţi. Haide băăă, du-te mai în faţă. Hai la bere, energizanteeeee. Seminţe, bă… stai, maică, să trec şi eu. E uşa stricată, trage mai tare.

Citeşte mai departe…